Paths unwound

Nimicul poate pune mana pe tine asa de usor- clipeste si te ratezi, amortesti si te restrangi.Viteza ta si a universului nu sunt egale si ar fi o prostie sa crezi ca sunt. Doar prin noroc si vointa te sincronizezi ocazional cu ce transpira in jurul tau. Marea majoritate a timpului esti ametit - ritmul e infernal si lumea nu se opreste in loc pentru nimeni. Iar atunci cand ramai in urma, nimicul se ridica in spatele tau ca un val starnit de trecerea unui vapor si te inghite.


Cand te trezesti si scuipi apa din plamani, pe pamanturi straine, realizezi ca ai pierdut deja cursa. Indiferent cat de repede te vor purta picioarele, ce e inaintea ta ramane de neajuns. Cum nenorocirea cere companie, te simti singur in exilul tau si nepotrivit ca o gheata cu un numar mai mic decat piciorul pe care il acopera. Si in loc sa incerci sa te maresti sa acomodezi aceasta noutate te gandesti ca poate daca o ciuntesti se va potrivi cu vechea realitate. Dar, prietene, vointa nu se extinde decat asupra persoanei tale, restul se revolta la interventia neindreptatita asupra sa. Atacand inainte sa fie atacat, nimicul cade ca o ghilotina, rece si precis.


Cand te trezesti si incerci sa te recompui realizezi ca lipsesti din tine cu desavarsire si nu sti pe unde ai ramas. Cel mai probabil te-ai amagit ca ai fost vreodata al tau. Esti atat de usor de spart incat e de mirare ca ai fost vreodata intreg. Nu are rost sa incerci sa pacalesti universul - asta e o alta lupta pe care nu o poti castiga - ce e desfacut nu se reface. Iar cand renunti, lasand din mana sforile cu care incercai sa legi pe altii si pe tine, nimicul se retrage ca o maree lasand scoici moarte pe tarm. Si iti vine sa razi - ca ultima sfidare, dar nici asta nu iti iese cum trebuie caci realizazi ca nu exista un singur lucru care sa depinda de tine.
De data asta nimicul te seduce ca o promisiune.

Fiecare

Cu fiecare noua poveste
Ma transform intr-un copac desfrunzit
Incercand sa opresc vantul
Cu trunchiul gol.

Cu fiecare noua lovitura
Ma transform mai mult intr-un instrument
Batand anevoie in surdina
Un cantec fara versuri.

Cu fiecare sarut furat
Ma transform intr-un hot de morminte
Luand in desaga sufletele
Celor ce nu imi apartin.

Cu fiecare protest rostit
Ma transform intr-o negatie
Existand doar ca substituent
A ceva ce nu inteleg.

Cu fiecare floare rupta
Ma transform intr-un pas
A carei umbra striveste
Pe cea a pasului din urma.

Cu fiecare gand ce se naste si moare
Ma transform mai mult in nisip
Intrand in crapaturile
Obiectelor ce le ating.

Cu fiecare bataie de inima
Undeva, un ceas inainteaza
Torcand un fir de timp
Pe care insiram dupa gust margele colorate.

Si cu fiecare margea numarata
Firul devine mai subtire
Si dandu-ti drumul
Te indepartezi incet de fiecare amintire.

Dar luand pe rand fiecare prezent
Judecand dupa chip au aceiasi barbie
-Un perpetuu moment
A ceea ce a fost sau va sa fie.


Si la randul lui fiecare moment
E doar jocul firelor de praf
Ce contureaza o singura raza de soare
Din fiecare.

swept away

In fiecare zi am fost martora schimbarilor din jurul meu. Ignorandu-le am ajuns sa nu imi mai pese.
Nu credeam ca oamenii pot fi coplesiti de evenimente, inghititi fara sa isi dea seama.

Incremenit

Sunt anumite momente care nu pot fi povestite - atunci cand timpul se dilata. Cand ceva e atat de frumos incat e trist o secunda ti se pare o eternitate. Acum cateva zile am stat trei ceasuri sub un copac incarcat de zapada in timp ce pentru restul lumii nu au trecut decat cateva clipe. Nu e de mirare ca unii oameni sunt mai batrani decat par.

Terapie prin scris

Pentru o scurta periada am trait din nou povestea mea, nu povestea altora. Am avut chef de viata, de calatorii, de oameni. Acum incerc sa imi aduc aminte cum obisnuiam sa functionez inainte (zic functionez pentru ca nu se poate spune ca am trait, not realy). Am fost fericita – intermitent ce-i drept, dar cum altfel? Sentimentul de siguranta, stabilitate mi-a dat puterea sa imi intorc privirea si spre alte vise – unele la care renuntasem, altele pe care abia le-am descoperit. Cumva, pe undeva, nevoia de sprijin mi-a fost satisfacuta.(nevoie a carei existenta imi e greu sa o recunosc – in parte pentru ca a ajunge sa depind de ceva e cosmarul meu)

Acum sunt amortita - acum mi se taie respiratia si din ochii uscati curge doar praf. Valuri, valuri.

Si gandurile curg, tot uscate si tocite. Unele se astern, altele dispar.

Incerc sa le prind, sa le dau de cap (filtrez, reciclez) – poate daca inteleg ce si cum si de ce o sa pot sa ma repar. Invart aici de o cheita, apas acolo pe un buton.

Si tot nu reusesc sa inteleg. Ce anume? Nici asta nu mai stiu. Probleme din trecut se incalcesc cu cele din prezent si cand trag de un fir iese un ghem intreg – si multicolor pe deasupra. Poate ar trebui sa fac curatenie – sa scot tot afara pe hartie si acolo sa ramana (ca si cum scrisul ar fi o vraja care prinde ganduri si le leaga).

Dor de duca sau de somn?

Am visat ca imi treceam degetele prin iarba usor uscata de pe Baiu, ca era vara si in zare se vedeau Bucegii. Ce instrument de tortura sunt visele – m-am trezit de dimineata cu o sete de munte pe care o credeam inabusita (cel putin pana la primavara – cand nu risc sa ajung subiect de stiri daca vreau sa abordez un traseu mai dificil). Stand asa in varful patului, cu parul si mintea in toate directiile (ca tot omul cand abia se trezeste), incercam sa inteleg de ce e pamantul asa de moale si se lasa sub greutatea mea, si ma intrebam care e nenorocitul care a tuns iarba si apoi a stropit-o cu inalbitor. Dar ce ma nedumerea pe mine cel mai mult, era ceata densa, aproape solida din care cineva decupase un cub chiar in locul in care ma aflam.
Intr-un tarziu, cand m-am dezmeticit, a disparut si teama de a fi inabusita, stivita de ceata. In locul ei a aparut un mare gol. Dorul de munte si de drumetii mi-a uscat gatul si aproape ca m-a facut sa ma urc in primul tren si sa las balta slujba si facultatea asta care ma motiveaza doar din teama de a nu face ceva inutil. Am intretinut ideea de evadare pret de cateva secunde si apoi grijile si responsabilitatile s-au strecurat tiptil inapoi pe frunte. Analizand toate optiunile (si multe mai erau..) m-am decis sa imi ofer un concediu de o ora la Busteni si m-am culcat la loc. Am impacat si capra si varza – pe cat de impacata poate sa fie o capra cu stomacul gol, in mijlocul unui desert. Acum stau la birou, inghet de frig (ca doar nu era sa mearga centrala tocmai azi) si fantome de stanci imi gadila palmele.

pieces of me

Povestile triste sunt usor de scris - pune ceva in fata luminii si mereu vor aparea umbre.

xxxxxxxx

Un zambet ca o arma cu care te aperi si dobori orice incercare de apropiere - un zambet care isi ucide purtatorul.

xxxxxxx

Daca ai putea citi cuvintele din spatele cuvintelor, in loc de "esti fericita?" ai vedea "Este vre-o speranta si pentru mine?"